I often do stupid things, you know ..

     De ce incerc sa ma impotrivesc? Simt cat de tare tremur, simt ca te vreau apoape, am simtit lacrimile in ochi, apoi tu m-ai privit direct in ei; oare ai vazut ploaia ce urma sa cada pe obrajii mei?... De abia m-am putut abtine sa nu te sarut, sa iti spun “te iubesc” si sa te strang in brate. Dar dupa secundele in care m-ai privit si care mi s-au parut zile, am coborat in statia vietii mele, urmandu-mi drumul si despartindu-ma inca odata de tine, tu continuand sa mergi mai departe, iar eu abandonand aici, in prima statie iesita in cale, pentru ca nu mai are rost, eu te vad mereu altfel, iar tu ca o simpla prietena, uitata de vreme, peste care s-a asternut praful. Mi-e frica de ce simt acum pentru tine, dar te vreau; iubesc frica asta care mi-o provoci; au fost atat de multe lucruri deodata incat am simtit ca lesin. Nu stiu de ce totul se invarte cand esti cu mine, poate ca tu esti centrul lumii mele, sau poate doar distrugi tot ce e in jurul meu.

     Dar totusi, prin tot acest intuneric in care m-am trezit, tu m-ai prins de incheietura si mi-ai zambit, si m-ai tras aproape de tine, aproape sa-ti simt respiratia. Semanai cu el, cu cine erai odata, cu acel prieten vechi care m-a facut sa zbor odata, demult; dar nu pot sa fiu sigura ca esti ce ai fost. Te-am privit in ochii aceia adanci, dar nu am rezistat, si am fugit plangand, uitandu-ma cum tu mergi mai departe iar eu ramand aici, fugind spre nicaieri…

 She always keeps it all to herself.

3 words, 8 letters – say it and I’m yours .

     Tot ce e in jurul meu se termina, se sfarseste, inclusiv eu. Simt cum fiecare particica din mine ma paraseste, si se duce spre tine, o persoana care acum e doar un abur imaginar care e mereu langa mine. Mi-e atat de greu sa iti scriu fiecare cuvant, pentru ca nu am curaj, mi-e frica. Iubirea ta ma sperie, sau ma rog, ce a mai ramas din ea… Inainte ma rugam sa fim macar prieteni, sa te stiu aproape de mine macar asa, si sa-ti savurez zambetul si ochii aceia care imi cutremurau lumea; acum e total diferit, parca prietenia asta ma raneste intr-un fel, ma face sa plang si sa sper la ceva mai mult, la ce a fost demult, cand o poveste a inceput sa fie scrisa. Dar cum am mai spus, nu regret ceva ce m-a facut fericita. Si printre toate aceste lacrimi reci in bataia viscolului de afara, am realizat ca sunt una dintre cele mai norocoase fete pentru faptul ca am putut sa simt ceea ce mi-ai daruit tu, pentru ca am avut ocazia sa te iubesc pe tine,si  pentru ca si tu m-ai iubit pe mine inapoi, chiar daca negi asta de fata cu toti prietenii tai imbecili si ma ranesti cu asa zisul tau orgoliu. Dar acum unde ti-e orgoliul, cand vorbesti cu mine si ma intrebi daca nu ai vrea sa o luam de la capat, sa fim prieteni si sa stergem totul? Unde ti-e mandria cand vorbesti cu mine?

     Poate atunci eram doar o copila si nu mi-am dat seama, dar am crescut si m-am maturizat purtand dragostea aceea in mine, simtind cum ma rascoleste in fiecare seara, cand pun capul pe perna, cu o lacrima in ochi si un zambet sters pe fata. Nu am ce sa-ti mai spun, decat ca am ajuns sa traiesc in vise, singurul loc in care te pot vedea si te pot tine de mana pe marginea unui lac inghetat, spunandu-mi ca nu am de ce sa ma sperii ca si te vei intoarce. Eu te astept si tu nu mai apari, iar inima ingheata in interiorul meu, sperand ca briza calda a lui august va veni sa-mi fie compania moarta a astepatarii, pana voi simti imbratisarea ta. 

"-This isn't you!

-How do you know?

-I know you better than myself. "

Love is a language spoken by everyone, but understood only by a heart.

     A venit timpul…povestea noastra a luat sfarsit. Demult s-a terminat, dar eu am tot incercat sa o continui, nu vroiam sa se termine, nu credeam ca o sa se termine. Dar daca jurnalul nostru s-a inchis, ce mai suntem noi? Doar niste simpli actori peste care se arunca cortina?

    Noi suntem proprii nostri stapani; noi suntem singurul lucru pe care il putem controla 100% si il putem modifica cum vrem. O parte din mine vrea sa fie libera si sa zburde pe pajistea inflorita a vietii, dar cealalta jumatate vrea sa ramana prizoniera pe vecie aici, in spatele acestor gratii ale amintirii. As vrea sa traiesc libera, sa traiesc mult si sa nu mai caut doar defecte; ma distrug incet, realizez asta..

     Uneori nici nu ne dam seama cum incepe totul, sau macar daca incepe. Iti mai amintesti inceputul povestii noastre? .. Cum mi-ai zambit prima data in razele soarelui de mai? Cum am facut misto de toate cacaturile? Cum visam la viitor? Nici nu ne-am dat seama ca ne apropiam unul de altul, si totusi, lucrurile au mers mai departe; nu am putut controla ceva ce ne doream amandoi la fel de mult. 

     In momentul de fata? Huh .. nu mai simt nimic: nici ura, nici dragoste, nici regret sau fericire. Efectiv, ma simt golita de sentimente. Si daca simt ceva, e ceva legat de tine, de trecut. Si pana la urma, de ce mereu trebuie sa ne bantuie trecutul? De ce mereu trebuie sa fie vorba despre ce a fost si nu este sau va fi? De ce e mereu cel mai greu sa ne despartim de trecut, sa mergem in prezent si sa visam la viitor? 

Goodbye sunshine, take care of yourself !

     

     

     Sunt distrusa; plang, astept, sper, visez, am remuscari, regret, neg, imi doresc multe lucruri mult prea repede. Am pierdut aproape tot ce iubesc, cam asa mi se intampla mereu. Ii indepartez pe cei de langa mine, chiar daca ma simt singura. Imi pierd mintile, o iau razna. Nu mai sunt eu, asta e sigur..dar atunci cine naiba am ajuns? Doar o fetita care plange pana la patru dimineata sub patura?.. Totul imi merge prost, dar sper in fiecare zi … si totusi, oare asta e bine? … Pff, s-au dus zilele in care puteam sa zambesc si sa spun ca nu am nici o problema. Nu am nevoie de mila, am nevoie de intelegere; am nevoie de intelegerea si sprijinul tau. E ca un medicament care nu-ti face bine, dar stii ca nu ai altceva de facut si il iei, chiar daca e groaznic de amar si nu-l poti inghiti.  

     Mi-am pierdut increderea in mine, si ma doare totul. Imi vine sa plang tot timpul, mai ales cand sunt singura, si ma doare sa ma abtin, ma doare toata speranta asta din mine care pur si simplu nu-mi da pace. Si as renunta la tot, la toata lumea asta, pentru ca pana la urma nimanui nu-i pasa, mai ales tie. Numai ca eu nu sunt lasa! .. sau poate sunt, si doar mi-e frica.

     Ma intreb daca totul o sa se termine vreodata; am obosit. Am obosit sa tot lupt sa ma ridic si sa cad inapoi, am obosit sa ma prefac ca nu-mi pasa si sa ma sustin pe mine insami. Nu mai suport dezamagirile, nu mai vreau probleme, vreau doar putina fericire, macar o scanteie… Cer prea mult dupa atata durere nerecunoscuta nici macar de mine?!

     Ma dor toate amintirile pe care le am in cap si care se deruleaza ca un film vechi, imi lipsesc ochii tai care ma priveau cu atata blandete, imi lipseste imbratisarea ta in care ma cufundam seara tarziu, imi lipsesc conversatiile puerile din fiecare seara, mi-e dor de ploaia in care am stat si am inghetat impreuna si de acel sarut care pur si simplu m-a sugrumat; mi-e dor de aleile pe care ne plimbam, mi-e dor de parfumul tau. 

     Mi-e dor de tine. 

‎"Si au trait fericiti pana la adanci batraneti."

     Am trecut prin tot acest timp cu tine, sau mai bine zis cu gandul la tine. Si oare ce e timpul? Daca am putea sa-l vedem, sa-l simtim, sa fie palpabil? Daca am putea sa-i vedem si imperfectiunile? Sa il vedem sub forma unui abur, iesind din fuga lumii? Oare ar mai exista amintiri? … 

     Totul se intoarce din nou, iarasi se schimba ceva, dar nu stiu ce. Simt ca se schimba aici, in adancul meu, dar nu-mi pot da seama ce e. Parca totul se duce de naibii si parca imi e frica … oare imi e frica sa te uit? … Nu cred ca cel mai greu e sa nu te uiti in urma, ci sa abandonezi zilele noastre de aur, pe care le-am trait in razele soarelui adormit de august, amintindu-mi de trandafirul care acum e ofilit si aruncat. Uneori simt ca nimic nu s-a intamplat, ca parca totul a fost un vis, dar un vis real.

     Si totusi mi-e dor de tine, te-am iubit chiar daca nu te cunosteam prea bine. M-am indragostit in cateva zile, din doua cuvinte, dintr-o privire si un sarut fugar care mi-a sfarsit dragostea. Acum parca nu stiu mai mult decat numele tau si cateva lucruri care iti plac, dar in acelasi timp stiu totul despre tine. E ciudat cum timpul ma rapeste de pe scena vietii cand ma gandesc la tine. 
     Simt cum sangele imi curge prin vene, parca te cauta; simt cum inima imi bate prea repede, parca te roaga; simt.. simt lacrima, iti spune “te iubesc” . Totul e prea intens deodata si eu nu stiu ce inseamna toate astea. Parca totul te indeparteaza, inclusiv eu. Sa fie doar o presimtire ca ma vei impinge din nou jos? Sau teama?
    Toti prietenii mi-au spus sa renunt la tine, si timpul a trecut.Oare te-am uitat? Am  trecut peste acest pod? Nu cred. Nu-mi pasa ce-mi spun ei; ei nu stiu ca inca simt ceva pentru tine si ca cicatricile mele sunt numai ale tale. Sunt constienta ca nu mai trebuie sa fiu in preajma ta si ca nu ar trebui sa te mai caut, dar vreau sa te ajut, sa simti; sa ma simti langa tine. Dar…nu stiu, e prea multa ceata in jurul nostru, nu te vad. Cand un om nu accepta ajutorul, celalat nu are ce sa faca. Ar trebui sa-ti zic adio? …

      Si chiar daca imi sta mintea la tine. Ce!? Imi amintesc toate clipele cu placere, cu un zambet pe buze si o lacrima pe obraz, razand de copiii care eram atunci. Si ce daca mai curge cate o lacrima?! Lacrima este martora ca tot ce imi amintesc a fost real, ca am trait cu adevarat clipa. Si ce daca inima mea o ia in razna cand te vad!? Se bucura ca vede acea persoana care seamana cu amintirea. Si ce daca tremur cand esti langa mine?! … asta este atunci cand sufletul meu simte o veche parte din tine, pe care monstrul care esti nu o poate lua.

I'll be fine, just not today.

Lock the door and throw away the key

     Iata-ma aici, in mijlocul camerei, incercand sa evadez din celula asta care poarta numele tau.
     Nu stiu ce sa cred, ce sa fac... Uneori am impresia ca ma vrei, ca ma astepti, dar in majoritatea timpului parca ma indepartezi si ma alungi din tot ceea ce vrei. Vreau amintiri, vreau sa mai creez amintiri cu tine, sa ma indragostesc din nou si sa mai fiu copila de atunci. Cand stiu ca vei fi aproape de mine as face orice sa ma astepti, dar ma doare, ma doare cand ma renegi. Nu inteleg ce vrei; ba ma jignesti, ba imi spui ca sunt singura care te intelege... hotaraste-te! ... Dar apare uitarea; probabil ca fara uitare oamenii ar innebuni. Apare indiferenta si parca nu-mi mai pasa, asta pana cand soarta te pune in fata mea. Atunci cad si incerc in zadar sa ma ascund, pentru ca te vreau.
     Poate esti altfel, poate gresesc, poate te mai iubesc, poate o iau razna, dar tot ce e in capul meu acum esti tu. Nimic mai mult, nimic mai putin. Vreau sa plang, dar nu pot! Si as vrea sa tip, sa urlu de durere, dar nu-mi iese nici un sunet din gatul uscat; tot ce fac este sa stau in fata oglinzii, sa-mi vad ochii astia rosii si sa-mi simt buzele uscate.
     Dupa atata timp incep sa simt din nou, sa simt dragostea te copil prostut, cautandu-te. Dar totul se spulbera cand ma simt renegata de tine. As vrea sa stiu ce va urma, chiar daca viata isi va pierde magia. Nu mai vreau sa fiu stearsa in lumea asta, doar ca inca nu am gasit paleta de culori care sa-mi usureze existenta... Se spune ca prima dragoste lasa cicatricile permanente; poate asa e, deci ar trebui sa fiu mandra ca tu ai fost spintecatorul? Ar trebui sa zambesc pentru ca am simtit briza primei iubiri? Sau ar trebui sa plang pentru ca nu o mai am?

    Orgoliul meu este de neatins, la cote maxime, asa ca nu te chem, te astept; acum nu stiu ce sa cred, copilaria noastrea s-a maturizat, iar noi ne-am schimbat total... poate asteptarea e cel din urma raspuns, sau poate e esecul, dar mai conteaza un risc in plus in jocul tau? ...

Big or small, lies are lies!

     Stiu ca nu ma mai iubesti, asta daca ai facut-o vreodata. Si stiu ca nu iti mai pasa nici macar daca mai exist, dar am o intrebare pentu tine, dragul meu: de ce te doare cand el e langa mine? De ce il privesti cu atata dezgust pe cel de langa mine? Sau chiar si cand ma vezi iar eu ma prefac ca nu esti in jurul meu, de ce ma urmaresti cu privirea? De ce intorci capul sa vezi daca ma uit la tine? Ti-e dor .. sau incepea sa-ti pese? Te rog, nu raspunde la aceasta intrebare, oricum o sa negi. Te negi pana si pe tine insuti pentru ca nu stii ce vrei, esti doar o fiinta puerila. 

You said "goodbye" , but I said "see you later" .

      Uneori oamenii iubesc, alteori plang, se bucura, rad, se distreaza, se inchid in ei, se izoleaza, pleaca, se intorc… Oamenii nu sunt doar niste simple fiinte, nu sunt formati doar din carne si oase, ci din sentimente, din emotii. Toti esuam si toti cadem, toti luptam si in final ramanem cu speranta si impacarea.

Tu m-ai salvat de la banal, de la griul in care traiam, dar acum m-ai trimis in intuneric. 

     

     Mi-ai schimbat viata, modul de a trai, de a arata, de a simti, de a ma purta. Sper ca stii ca tu ai facut asta cu mine. Plecarea ta m-a invatat multe: cum sa ma protejez, cum e lumea, ce sunt visele si sa apreciez ce am. Iti vad umbra peste tot, si as vrea sa vezi si tu cat de mult inseamna amintirea ta pentru mine. Speranta a inceput sa nu ma mai incalzeasca, ci sa imi intunece chipul si sa imi aduca gheata in jur. Uneori ma intreb ce dracu a fost cu tine, cu mine, cu noi. De ce naiba am fost noi impreuna cand eram atat de diferiti?! Da da, stiu, opusii se atrag, dar cu noi nu e chiar asa. De ce ti-am placut si de ce te-am acceptat in viata mea? Nu pot sa ma opresc din speranta si dorinta…

     Poate eu nu am insemnat mult pentru tine, dar tu ai fost totul. Acum habar n-am ce mai e din toate astea… Nu mai vreau sa stiu, dar totusi ceva ma atrage, ceva ma impinge spre tine. Ceva ma face sa nu te mai vreau, sa te scot din tot ce a insemnat “noi” dar cand esti pe cale sa iesi pe acea usa, altceva te trage inapoi in inima, asta pentru ca iubirea si amintirile nu se sterg niciodata. 

E prima zapada, si tu nu esti aici ...

      Am crezut ca m-am intarit, ca am scapat macar pe jumatate de amintirea si de sentimentele pentru tine, dar m-am inselat. Cum te-am vazut, inima a inceput sa bata cu 10 batai in plus pe minut, corpul imi tremura iar ochii au fost inundati; fara sa vreau, am bufnit in plans. Ma tot gandeam ca daca te-as vedea, ar fi altfel, dar nu. Degeaba am incercat sa ma pietrific in fata ta, pentru ca am esuat. Cand am fost pusa in realitate langa tine, am esuat. Nu am mai fost toata ziua om, mi-ai invadat mintea. Am simtit dorul, am ascuns senzatia atingerii tale, apoi am simtit ura. Dar daca te urasc, de ce trebuie sa te si iubesc?

      Nu stiu; nu stiu ce vreau, ce sa cred, ce simt, cum sa fac sa scap de tine.

      

       

    Se spune ca atunci cand crezi ca nu mai e nici o sansa, atunci apare. Dar eu am o sete morbida de speranta, parca speranta ma face sa respir, deci cred ca mai am mult de asteptat acea sansa.

      As vrea sa stiu: tu ce ai simtit cand m-ai vazut dupa atata amar de vreme? Ai simtit ceva? Ai ras? Ce a fost in capul tau cand am stat in fata ta si asteptam sa-mi spui un cuvant, doar un cuvant, doar sa-ti aud vocea.    
    Ochii tai m-au izbit de dorinta, acea privire a fost mai mult ca o gura de otrava pentru mine. Iar tacerea ta m-a taiat incet, si asteptarea m-a ars. Ce as putea sa fac impotriva acestor lucruri? Cum sa ma impotrivesc cand practic eu sunt propriul meu dusman?!

      Am renuntat, pe bune. Am zis ca gata, ce a fost a fost si chiar daca nu mi-e bine fara tine, nu o sa-ti arat asta. Dar stii cat de dureros e acel zambet pe care il fac cand tu esti cu prietenii tai iar eu sunt singura? Si stii cat de dureros este acest regret pe care il port in fiecare zi? Nu, nu stii. Si nici nu as vrea, pentru ca esti slab si nu ai putea sa traiesti cu asta.

     Dar eu tot te iubesc. Te-am iubit ieri, te iubesc acum, dar nu stiu ce va fi maine. 

Unii raman aici, chiar daca pleaca.

     

     Este destul de greu sa fii singurul supravietuitor a tot ceea ce a fost intre noi; sa vezi ramasitele povestii noastre, sa strangi lacrima cu lacrima, sa iti cureti propriul suflet de pacate. Nu o sa mai dau vina pe destin, pentru ca nimeni nu te-a fortat sa pleci. Tu ti-ai luat propriile decizii, si crede-ma, toate sunt proaste; una mai rea ca alta. Si nu spun asta pentru ca aceste decizii nu ma includ si pe mine. Sunt perfect convinsa ca la inceputul sfarsitului ai regretat acele hotarari, tu m-ai lasat sa vad asta, fara nici o perdea. Dar apoi bestia din tine, pe care am tinut-o la piept si pe care am iubit-o, te-a acaparat si tu nici macar nu ti-ai dat seama…

     Credeam ca sunt mai puternica, credeam ca o sa rezist la acele cuvinte rostite pe nerasuflate in care m-ai anuntat ce ai de gand sa faci: sa pleci sa ma lasi sa lupt cu ce a mai ramas. De fapt nici nu mi-ai spus asta, a trebuit sa dezgrop eu adevarul cu mainile goale, aflu singura ce vroiai si apoi doar sa aprobi. 

     Ai taiat in carne vie, mi-ai scurs toate lacrimile, mi-ai furat increderea – numai un las fuge asa. Credeam ca esti altfel, dar nu. Tu stii doar sa inseli! Stii doar cum sa fugi mai repede!

   

   Dar cu ajutorul tau am aflat ca sunt o luptatoare, am aflat care sunt puterile mele adevarate, ce forte am si ce pot sa fac. Si simt ca intr-o zi, acela care ma va trece de aceste bariere ale griului tristetii va veni si poate nu ma va ridica complet, dar o sa ma ajute sa invat sa merg din nou, atat cat sa-ti dovedesc ca pot si fara tine! Chiar daca acum imi lipseste acel punct de sprijin, nu  o sa-l mai caut eu; o sa las lucrurile sa se intample singure; o sa astept totul aici jos, doborata, caci ceva trebuie sa se mai intample. Nu mai vreau nimic planificat, vorbit de dinainte. Nu! Vreau sa simt gustul vietii, al spontaneitatii; vreau sa gust dulceata adrenalinei! 

     

Go ahead, forget me .

         


          "Fiica: tata, merg pana la o prietena sa o ajut cu o tema.
           Tatal: imi amintesc ca si mama ta utiliza aceeasi scuza ca sa vina sa ma vada" 

    


     As vrea sa vin la tine, dar stiu ca nu-ti mai pasa;  gandul ca ma vei alunga din nou ma infioara.

     Priveste-ma sa vezi cat mi-e de frica, cat de speriata sunt. Sunt o stana de piatra in bataia unui vant rece. Stau in fata ferestrei si lacrimi calde iarasi curg cand credeam ca s-au terminat. Hmm, ce ironie … am spus ca o sa parcurgem impreuna drumul asta, dar tu  m-ai lasat la jumatate si acum nu stiu incotro s-o iau. Unde nu esti tu, nu e nimic.

     Tot ce e in capul meu sunt doar acele ultime zile din acea vara, in care a inceput totul. Nu mai sunt suparata sau nervoasa pe tine, doar ca regret… regret ca nu am stiut sa te pastrez langa mine. Omul invata din greseli, iar noi doi am gresit foarte mult, deci am invatat o gramada din basmul nostru; problema nu mai sunt eu, ci tu… tu ce ai invatat dragul meu din tot acel timp? Nimic! De ce? Pentru ca tu aruncai doar cu cuvinte cand te tineam in brate, si pentru ca tu nu vorbeai serios despre noi cand ma mangaiai pe fata. Insa fac pariu ca dupa ce m-ai abandonat in aceasta statie a vietii, te-ai uitat in spate; ai regretat prin ignoranta ta si ai vrut sa ma vezi pentru o ultima data. De asta m-ai si alungat in toti acesti ani de langa tine, probabil ca sa ma uiti. Si cred ca ti-a reusit…

     Lung a fost momentul cand ne-am cunoscut, si o secunda a fost cand ne-am despartit. Blestem clipa in care ne-am iubit, pentru ca dragul meu, este o mare diferenta intre atractie si iubire! Nimeni nu moare din dragoste... doar ca doare foarte tare; e uimitor cum o amintire oarecare cu tine ma face sa urlu de durere.

     Imi lipsesc toate cuvintele pe care mi le spuneai, imi lipsesc mesajele din noapte cu tine; imi lipseste respiratia ta pe gatul meu, apoi mana ta peste a mea. Oh, si te rog, nu uita acest drum; poate peste ani o sa mai treci pe aici si o sa privesti spre fereastra mea, o sa zambesti si o sa-ti spui "hahaha, uite unde am ajuns din nou! Aici statea Ioanna. Doamne ce copiii eram atunci; toate acele saruturi furate pe ascus...haha! Ce prostuti eram!" - oh, doamne, las-o balta! ... Cine naiba esti? Cine te-a schimbat in halul asta, cine te-a inlocuit?! Pfff, nu are nici un sens...

Indiferenta ta imi spune ca totusi poate iti mai pasa si vrei sa ma ranesti .

"It's nice to know that you were there, thanks for acting like you cared

And make me feel like I was the only one.

It’s nice to know we had it all, and thanks for waching as I fall

And letting me know we were done" 

     In urma pasilor tai nu a mai ramas decat glasul tau, dar nu pot intelege ce spune; lumea s-a schimbat de cand ai plecat si nu mai pot, mi-e prea greu sa uit de tine. Usa lumii mele s-a inchis in momentul in care m-ai sarutat pentru ultima data, si ma intreb daca pedeapsa mea data de soarta este sa nu te mai vad pentru lucrurile pe care nu le-am facut. Iarta-ma .

    Hei, mai este cineva aici ? .. 

    Inca port in inima poza ta, si vreau acel zambet senin. Acum ma masori din cap pana in picioare, ma studiezi si iti pot auzi mintea:  “iarasi ea .. pff! a ramas la fel de … praf! “ . Imi strapungi tot trupul cu acea privire si imi distrugi tot psihicul cu acel ranjet batjocoritor. Apoi incepe teatrul in care te prefaci ca iti pasa de mine, ca suntem prieteni. Inca nu te-ai saturat?

   Nu inteleg ce am tot facut sa merit toate astea. Eu m-am pus pe tava pentru tine, eu m-am straduit ca totul sa fie cum vrei tu, eu mi-am cerut iertare chiar si cand nu era vina mea.  Ti-am fost cea mai buna prietena, te-am ascultat, te-am ajutat;  ti-am fost alaturi. Iar acum nici macar o carpa nu am mai ramas .. Nu pot sa concept ideea ca doi oameni sa fie atat de apropiati iar in urmatoarea secunda sa fie mai mult decat doi straini.

  Da, ma simt naspa. Sunt groaznic de trista, si da, plang. Si acum ce? Ai primit ce vroiai? Asta vroiai? Spune-mi, cum te simti acum?  Important?  Mandru, orgolios, puternic?  Cum poti sa vrei atata rau? De fapt, tu nu stii ca asta ai cauzat? Din cauza furtunii create de tine corabia mea se ineaca si nu pot sa salvez nimic de aici, ci doar distrug totul. Nu mai pot controla asta; e ca un drog, ca heroina, ca nevoia de o tigara, ca o tarie inghitita in sec.