before the worst.

Ai avut vreodata senzatia ca traiesti aceeasi zi din nou, din nou, si din nou? Cam aici ma aflu eu, dragul meu.. Totul a incetinit deodata, si simt fiecare sentiment cum mi se invarte in jurul inimii, si habar n-am de unde sa incep sa imi ordonez gandurile. Nu e neaparat vorba de faptul ca nu mai esti al meu, ci pur si simplu de obisnuita de a fi obsesia, dragostea, dorinta si suferinta mea; e greu sa scapi de obiceiurile vechi care te intruchipau zi si noapte. E adevarat ca prima dragoste nu se uita, dar pot sa iti spun si ca ura pe care o capeti pentru persoana iubita e nemarginita, e infioratoare, e un moment pe care nu il poti controla si in care spui orice gand iti rasare in fata ochilor.
Eu m-am lasat de tine, de noptile lungi si tigarile care imi linisteau lacrimile cand ma gandeam la tine, am incetat sa mai alerg pe strada doar ca sa aduc o alta "coincidenta" intre noi. M-am eliberat, am plecat departe de tine si toti cei care ati incercat sa ma distrugeti, cot la cot. Am aflat cum e sa iubesti a doua oara cu adevarat, insa nu am gasit sentimentul de a fi iubit inapoi pentru ceea ce esti si daruiesti, iar asta ma doboara in interior. Nu treci pur si simplu peste, nu e doar o ploaie de vara care trece, sentimentele sunt mereu cu noi, chiar daca se schimba. Nu mi-e dor de tine, mi-e dor de salvarea care credeam ca am descoperit-o.. de acel el care m-a luat de mana si mi-a arat lumea, si ce am pierdut doar asteptandu-te pe tine. Insa toata lumea pleaca, de asta m-am convins.. de asta am plecat si eu.
Vorbesc mult, ma pierd in detalii. Vroiam doar sa-ti spun ca nu mai sunt aici pentru tine.. ca s-a terminat, si chiar daca mi-e un dor nebun de vechea eu, am luat-o de la capat.
La revedere, prietene! 

you kept me waiting for too long

Acum este chiar ironic faptul ca dupa atata amar de timp te-ai evaporat din mintea mea, ca fac glume pe seama ta, si totusi ajung sa scriu din nou despre tine. M-am convins ca toata aceasta poveste cu noi a fost de fapt povestea mea; o poti striga si destainui oricui, de pe orice munte, orice acoperis deasupra orasului, pentru ca acum s-a incheiat. Nu a avut tocmai un sfarsit fericit, dar nici nu pot spune ca tu ai fost acel sacrificiu, pentru ca daca tu erai "acela" , nu am fi ajuns astazi doi straini care se cunosc atat de bine. Sunt tanara, de abia calc pragul vietii, si poate nu sunt in masura sa gandesc atat de departe, dar sunt adolescenta, si am dreptul sa mai calc si stramb. Ai fost jocul meu preferat, pana cand am ajuns pionul dat afara.
Nu te mai critic, caci am inteles ca nu esti atat de puternic sa ne tii pe amandoi la adapost, asa cum credeam. Apele se potolesc, iar eu nu mai sunt dispusa sa mai strabat tot drumul pana la tine doar ca sa am de unde sa ma intorc. De ce? Pentru ca amandoi am pierdut. Ai fost primul pe care l-am iubit, dar acum stiu ca nu ultimul. 

tu te gandeai la tine, eu ma gandeam la noi.

Continui sa imi dai sperante la o cafea, la o plimbare in parc, cand ma asculti, cand ma atingi; dar stii ca nu mai cred in ele, sau cel putin le refuz. Urasc faptul ca o parte din tine ma trage spre tine, si cealalta ma izgoneste. Mi-ai infipt ultimul pumnal in spate, si tot ce fac acum e sa fug de tine. Nu stiu ce sa iti spun despre "esti prietena mea cea mai buna" , dar despre "te iubesc, nimeni nu neaga asta" din noaptea aceea te asigur ca l-am ingropat departe.
Pasim acelasi prag, mergem pe acelasi drum, asteptam pe acelasi peron.
Nu stiu ce ne lega, dar stiu ca s-a rupt.