Scriu. Stii ca este tot ce am avut si ce am. Si daca iti vei aminti de mine, stiu ca nu ma vei cauta pe mine, ci gandurile, simtirile, si vei veni direct aici. Imi vei cauta cuvintele.
Imi privesc reflectia din geam si vad femeia care imi doream sa devin, vad femeia cu teluri inalte care sare din ce in ce mai sus sa le atinga, ma vad exact asa cum imi doream sa fiu dupa ce ai plecat. Insa vad in ochii ei aceeasi naivitate pe care o stiai si tu. Cum este posibil sa nu uiti iubirea unui om care te-a imbratisat cand tu fugeai de dragoste ca un copil stangaci prin nisip? Nici macar eu nu stiu de ce fugeam.
Tu? Tu deja stii ca este vorba din nou despre tine.
Iar eu? Stiu ca nu o sa ma opresc, ca sunt luptatoarea pe care o credeai, ca nu o sa renunt niciodata, orice ce ar fi. Stiu ca de abia ajungand aici, la ultimele cuvinte pe care urmeaza sa le mai tastez, totul ti se pare dubios, inutil, las, o prostie si ca vei rade, iar cel mai probabil, daca nu deja ti-ai spus-o, iti vei repeta de cateva ori in gand "saraca de ea... chiar ca e plecata cu capul!"
STAI! Inainte sa inchizi si sa pleci din nou, asteapta o secunda! Iti mai zic ceva si te las. Nu am vrut sa te sperii cu aceste cuvinte asternute... sa nu iti fie frica de o femeie care te iubeste; e inofensiva. Nu, nu vreau mila, chiar daca poate sunt demna de ea. Si sa nu iti fie frica de timp. Timpul si-a facut treaba pana la capat: tu esti bine si fericit, iar eu sunt bine.
"Dar încă de te-aşteaptă-n prag
În umbră de unghere,
De se-ntâlneşte drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar şi ceruri şi pământ
Şi pieptul tău se bate,
Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate."
În umbră de unghere,
De se-ntâlneşte drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar şi ceruri şi pământ
Şi pieptul tău se bate,
Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate."
