"nu stiu" - 2

Ma dezintegrasem, calcam printre bucatelele rupte din mine. Mi-am luat o cafea si mi-am aprins o tigara. Toti ma vedeau, nimeni nu observa. Poate era mai bine asa. De ce sa imi stie ei interiorul? El tocmai il aflase si l-a injunghiat.
Era vineri, ora 01.06, muzica ma asurzea. Simteam cum imi batea inima sa-mi sara din piept si cum ma sufoc. M-am dus la baie, m-am dat cu apa rece pe fata si ma uitam in oglinda. "Asta inseamna sa fii mort?" ma intrebam. Imi treceau prin fata ochilor momente cu el, film, inghetata, iarna, majorat, Icoanei, mall, chinezesc, Lipscani, cafea, ploaie, metrou..
"Ioana! IOANA, REVINO-TI!!"
Ma uitam in sus la cineva, nu puteam distinge cine e, privirea imi era incetosata.
"Ioana, esti bine? Hai, ridica-te.. usor.."
Doua maini puternice ma trasesera in sus, in timp ce auzisem o voce de baiat "Ia-o din dreapta!" .
"Hai sa stai jos, vino si mananca ceva" , "Vrei apa?" , "Da-te cu putina apa rece pe fata."
Nu ii ascultam. M-am uitat la Alexa, ea ma gasise in halul ala. Le face semn tuturor sa plece. Ma ia in brate, si incep sa tremur din nou. Totul in interiorul meu urla, insa din cauza plansului tot ce iesea din mine erau niste scancete.
"Nu mai pot" ii tot repetam. "Nu mai pot si ma doare. Nu mai pot. Nu il inteleg. Cum dracu' sa iti fie asa usor?"
"Liniste-te draguto, linisteste-te.." nu imi dadea drumul. Plangeam, si nu ma puteam opri.
Iesim, si Alexa imi ia o cafea, in timp ce o astept pe bordura, ghemuita. Cand stau ghemuita, parca durerea e mai usor de suportat, nu stiu de ce..
"Ai vorbit din nou cu el, nu?" ma intreaba cand imi da cafeaua.
"Da, acum cateva zile, si nu ma intreba nimic, te rog.. nu pot sa vorbesc despre asta.."
"Hei, nu e nevoie, stai calma.. doar ca episodul de azi ne-a cam speriat.. Nici macar nu stim de cand zaceai acolo. Te simti mai bine?"
"Nu. Nu simt nimic."
"Ma, Ioana.. nu te-ai gandit ca ai nevoie de o pauza?.. Nu te supara ca iti spun. De o luna sau chiar mai bine nu dormi, nu mananci, uita-te si la pantalonii de pe tine, iti sunt larguti pentru ca ai slabit.. iar cearcanele astea nu se fac singure.. renunta si tu odata in viata. Dragoste cu sila nu se face."
Ma uit la ea. "Eu nu renunt. El nu a renuntat niciodata la mine pana acum. E de datoria mea sa lupt pentru ce iubesc."
"Dar el? Crezi ca te mai iubeste?"
"Nu stie.." si in piept mi se pune un nod. Doamne, cat pot durea uneori cuvintele..
"Pff.. asta ti-a zis?.. Pai si tu ce astepti acum?"
"Sa se hotarasca. De fapt, cel mai mult astept sa ma accepte si sa se intoarca.."
"Si daca nu se intoarce? Te-ai gandit la asta?!"
"Da.. Eu tot o sa il astept."
Alexa se uita la mine.
"Nu stiu daca merita, sa fim seriosi, avand in vedere ca "nu stie".. dar eu stiu ca te-ai schimbat, pentru ca ma uit acum la tine si vad altceva, si nu e Zgripti de dinainte. Omul asta te-a facut mai, nu stiu.. umana, sa spun asa."
"Crezi tu, dar nu si el."
"Mai gandeste-te si la tine, nu numai la el."

"nu stiu" - 1

Era 2.32, era intuneric, iar eu nu imi gaseam efectiv locul. Ma invarteam in camera dintr-o parte in alta, voiam sa stiu. Habar n-aveam cum sa-l intreb, asa ca pur si simplu am facut-o. Am lasat telefonul deoparte, si asteptam raspunsul. *Beep beep* si iata ca venise. Imi era frica sa ma uit, eram toata amortita. Intr-un final l-am luat si am citit "Nu stiu. Nu ma intreba pentru ca nu stiu." . M-am asezat usor pe pat si atunci am simtit-o in spate: lama aia rece care tocmai ma strapunsese, o simteam acolo. M-am lasat pe spate, am inchis ochii si m-am ghemuit usor; simteam cum sangerez. Cum e posibil sa nu stii?! Eu am stiut din totdeauna ca te iubesc. "Nu stiu" era un raspuns evident..Ramasesem asa minute bune, lacrimi incepusera sa imi curga in nestire. Si uitasem cum e sa plangi.. tremuram din toate inchieieturile. Asteptam sa se opreasca totul, asteptam rasaritul, asteptam sa imi spuna ceva de bine..

keep your head up, my love

Mi-e mila de noi. Suntem imbibati in orgoliu ca doi prosti. Ne iubim ca doi prosti. Si suntem separati ca doi prosti. Mi-e mila de noi.. mi-e mila de povestea noastra, ea nu merita un final plin de venin.
Mi-e mila de tine. Stiu ca pe undeva, in interior, te doare. Te macina, iar noptile iti sunt din ce in ce mai grele. Mi-e mila de tine pentru ca nu ai avut puterea sa ma ierti o singura data, cand eu am facut-o de nenumarate ori. Mi-e mila de tine pentru ca nici macar nu mai vrei sa ma vezi. Imi pare rau ca nu esti indeajuns de puternic incat sa iti pleci capul, nu in fata mea, ci in fata ta.
Mi-e mila de mine. Mi-e mila de mine ca a trebuit sa indur lucruri foarte grele ca mai apoi sa sper ca ne va mai prinde o dimineata impreuna. Mi-e mila de mine ca am luptat cu mainile goale doar ca sa mi se puna punct si sa fiu lasata de izbeliste. Mi-e mila de sentimente, care parca ar fi fost degeaba.
Mi-e mila de noi pentru ca nu avem curajul sa ne spunem ce simtim.
Mi-e mila de noi pentru ca inca de iubim.



"E necesar să îţi aduc aminte
 Că băiatul, fata, banca, pomul 

Împreună legate într-una fac omul."

surrounded by so many things, but suddenly..

Sunt una cu pamantul. Simt cum tarana imi mangaie fata cu asprimea ei si mirosul proaspetei caderi. Iti place ce vezi; iti place al dracului de mult. Adori sa ma vezi cum ma tarasc ca ultima umbra si cum incerc sa stapanesc tot ce simt in fata lumii, cum sunt o bomba cu ceas pe punctul de a exploda. Bucura-te de toate acestea cat vor mai fi, asa cum te-ai bucurat si de mine. Bucura-te de cum ma vezi, pentru ca simt incet, incet cum palpaie o putere in mine. Vei fi martor la renasterea mea, ma vei vedea cum nu m-ai mai vazut niciodata, insa mi-e teama. Stii ce se spune despre iubirea omului care ti-o purta? Ca atunci cand se transforma in scrum, sa fugi; sa fugi cat de tin picioarele, sa fugi de ura celui care te-a iubit. Sa fie adevarat? Poti sa il urasti pe cel care te-a intregit? Sunt genul de persoana care lupta, care nu cunoaste pierderea. Insa am realizat ca un om puternic nu este acela care castiga sau care accepta infrangerea, ci cel care poate supravietui cand renunta.
Nu voi veni sa iti spun cat imi lipsesti sau sa iti implor iertare ori sa te intorci. Nu, dragul meu.. nu ai invatat ca nu exista iubire fortata? Eu nu te fortez. Eu te las sa pleci, pentru ca asta este ceea ce iti doresti, o noua lume te asteapta. Nu suntem dusmani, nu te gandi gresit. Eu nu regret ceva ce m-a facut fericita, asa cum o faci tu. Am fost o lectie, sa ii spunem asa. Am fost o intamplare fericita. Am fost o poveste frumoasa pe care fetitele ar vrea sa o auda inainte de culcare. Am fost noi.
Acum ca suntem separati, cred ca a sosit vremea sa ma despart si eu la randul meu de tine; ma despart de tine. Nu, nu in modul grotesc in care ai facut-o tu. Eu nu o sa-ti las urme, atat fizice cat si sufletesti. Nu vreau sa mai continui sa iau parte la jocurile tale. Ma despart de tine ca si cum inca ai fi alaturi de mine. Voi merge mai departe ca si cum ai fi alaturi de mine. Voi verifica telefonul chiar daca nu o sa fie nici un mesaj de dimineata, o sa ma gandesc cat de mult iti plac prajiturile cand o sa mai fac negrese, o sa imi aprind tigarile cu aceeasi bricheta, o sa ma gandesc la tine cand cineva o sa vorbeasca despre dragoste, si cate si mai cate...
De ce sa ma intereseze ziua de maine? Inca am ziua asta.

                                                                           

doar pentru tine

"Nu, nu mai vreau, Ioana. Nu te mai vreau. Nu mai suport, sunt satul pana peste cap. E numai si numai vina ta. M-am razbunat, da, nu am realizat nimic. Si? Si ce? Cui ii pasa?! Pe mine unul nu ma mai intereseaza."

Si totusi, sunt bine. Nici nu am simtit cum cuvintele astea m-au perforat, cum m-au strapuns pana in maduva, cum m-au ingropat de vie. Chiar ieri au avut loc funerariile. A fost foarte trist.. Vedeam toata bunatatea din mine cum zace intinsa intre sase scanduri, impietrita, moarta. Era frumoasa, ai fi spus ca se va trezi in urmatoarea clipa si se va duce direct la tine sa iti fie aproape, ii puteai vedea inca roseata din obraji si un zambet ascuns. O moarte prematura, definitiva.
Am ingropat-o si am mers acasa. Eram singura. Ma gandeam la Bunatate si la moartea ei prematura. Insa cum ar fi spus si tu, "cui ii pasa?", ramasesem eu si atat. M-am dus in fata oglinzii, si vedeam ca ma schimbam pe masura ce Bunatate se inalta. Aveam ochii mai negrii si mai adanci, aveam pielea mai alba decat deobicei, ceaiul avea un gust mai amar, iar telefonul suna, dar nu am raspuns. Eram in cadere, dar trebuia sa cad in picioare, sa rezist, asa cum iti spusesem.
Mi-am luat geanta de pe masa, m-am dat cu clasicul meu ruj rosu si am iesit pe usa. Trebuia sa evadez, sa respir, sa las Bunatatea sa se odihneasca in pace.

Finalul luptei

Fiecare pas pe care-l fac, e din ce in ce mai apasat.
Calc pe propriile sentimente, plec,
Ma gandesc numai la clipa in care o sa te reintalnesc.
Sunt singur pe strada, frunzele fosnesc
Mi-e dor, dar nu ma-ntorc, chiar daca te iubesc.

Cand toti plecau, el m-a gasit
Intre patru pereti albi si goi, unde toate sentimentele m-au parasit.
Tot timpul m-a durut o dragoste de-o vara,
Dar el m-a facut sa iubesc frigul dulce dintr-o iarna.
Toata dragostea a apus repede, la fel cum a pornit,
Si cand lui nu-i mai pasa, atunci realizam cat l-am iubit.
Nu mai e aici pentru mine, dar inca leaga promisiuni,
Minciuni ce nu le mai crede nici unul din noi,
Nu poti sa dai timpul sau sentimentele inapoi.
Anesteziez totul cu tarii, incerc sa dau totul uitarii,
Dar imi tremura mereu un singur nume pe buze;
Iar incet, la fel ca toamna, iubirea noastra se ofileste ca frunzele.

Dragoste sau ura, toate-s scrum acum
Adevar sau minciuna, nici eu nu mai stiu ce sunt.
Toate semnele vitale pe care mi le-ai dat si nu le-am vazut
Doar eu si stele le-am ingropat adanc in pamant.

18 ani si vise imposibile
Nu mai cred in cruda realitate
In care traiesc ca ultimul pagan.
Orgoliul mi-e contur, aura se stinge
Am ales alt drum, dar tineretea se scurge, plange.