In ultimul timp m-am pierdut printre carti, partituri, versuri si sunetele corzii de chitara, care ma ajuta ca realista sa visez. Insa intotdeauna sa ai grija cat de departe visezi, caci intr-o clipa poti cadea dintre stele la pamant. Tocmai de aceea cred ca foaia si cerneala sunt singurele care ma asculta si ma inteleg, pentru ca nu am putut vorbi despre tine nimanui, nu am avut cui.
Nu neg, mi-e dor. As vrea sa te aud, dar nu sa te ascult cu reprosuri si cutite, asa cum poate iti mai doresti si tu din cand in cand. Nu te pot sterge efectiv, si nu te pot trata ca pe un strain sau un infect oricat m-ai renega. M-ai ranit, am fost ranita mai rau ca niciodata, iar dupa ce ai plecat "tipa cu botul rosu" a inceput sa imi curga prin propriile vene, distrugand si calcand in picioare idei, inimi si sperante. Atunci cred ca e timpul sa ma intorc in coltisorul meu si sa imi continui partitura, sa ma pierd in alt vis si sa o tin departe pe devastatoarea cu buzele rosii.
"Uita de tot, uita de tot,
Uita de lume, de sentimente,
De suflete pereche, de soapte la ureche,
Fii rece, nu-l lasa pe el sa te-ntunece."
