primavara vine cu o mie de culori, dar tot ochii tai sunt mai frumosi .

     As avea puterea sa iert niste simple cuvinte, dar nu si fapte. Vine sfarsitul ingaduirii mele, si sper ca odata cu acesta se aproprie si sfarsitul durerii. Mintea mea inca este setata pe numele tau, dar oricat de mult mi-ai lipsi nu mai am ce cuvinte sa-ti mai spun; as urla la tine din toata fiinta mea, te-as uri, te-as calca in picioare, dar ti-as spune cat am putut sa te iubesc si sa ma sacrific, ti-as spune cate am indurat si cate imi doresc, iar in cele din urma as termina cu un “multumesc” pentru ca m-ai facut ceea ce sunt astazi.

      Cu ochii cu care te-au vazut ultima data am realizat in ultima vreme cine este aproape de mine; am realizat cine sunt cei care imi sterg lacrimile, cei care le opresc atunci cand vor sa curga, cei care ma alunga incet in favoarea altora, si cei care trebuie uitati. Ma uimeste faptul ca aparentele insala, dar incerc sa merg mai departe, chiar daca fac pasi mici si prudenti. Te-am trecut pe lista de minciuni, dar inca mai existi in lista mea de dorinte, chiar daca incerc sa te sterg si sa vina altcineva in locul tau. Acum aprob si simt faptul ca “prima dragoste niciodata nu se uita” .

      Si chiar daca mai plang, nu inseamna ca sunt slaba; oamenii care plang nu inseamna ca sunt slabi, ci inseamna ca au fost puternici prea mult timp fara sa scoata nici un sunet cand durerea ii nimicea in interior. Si oricat mi-as aminti de ceea ce am trait alaturi de tine, nu ti-as da o a doua sansa, celui care esti acum. Ma bucur sa vad ca in sfarsit ma schimb in ceva mai bun, dar ma doare sa vad cum te schimbi si tu la randul tau.

Nu va mai fi nici un ultim dans; m-ai pierdut.

     M-am straduit atat, am plans si am tipat atata timp, am tinut in mine si am suportat toata presiunea incat acum e vremea sa ma eliberez. M-am trezit in lumea mea, iar tu in lumea ta; acum suntem separati. Ne-am gasit unul pe altul in doua vieti diferite ce odata s-au intersectat printr-o magie tragica. Amandoi am pierdut tot, orice urma care sa ne duca inapoi la trecut, iar eu mi-am luat armele si am plecat. Cum sa te mai cred? Cum sa te mai privesc cu aceiasi ochi de copil indragostit? … nu vezi ca totul se spulbera in fata ta? Pff, acum nu ai nevoie de vechea ta prietena, dar candva iti va parea rau ca nu-ti mai zambesc. Tuturor ne vine randul, iar acum este vremea mea sa zbor din aceasta celula in care am fost inchisa de trecut. Si chiar daca ma gandesc la tine, nu mai e ce a fost; imi amintesc nesimtirea ta, prostia si usurinta prefacatoriei tale si teatrului tau mizerabil ce mi-a lasat in cele din urma un gust amar. Am suportat toate astea ani, te-am iertat de zeci de ori fara nici o constrangere, insa acum mi-a ajus cutitul la os si e randul meu sa plec de aici, asa cum tu ai abandonat totul cu ochii inchisi.

     Iar in momentul de fata? M-ai pierdut de tot, asta s-a intamplat; m-ai pierdut.

 

Poate tu ai scris aceasta drama ce m-a secat cu totul, dar acum e timpul ca eu sa pun punctul; 

tu ti-ai batut joc de aceasta poveste, dar eu o sa am grija de sfarsit; 

sfarsitul in care eu voi iesi cu capul sus, cu o noua lectie invatata.

Stay strong

Dragostea zdrobeste tot: distruge groapa orgoliului in care oamenii traiesc, distruge temerile care ti-au ridicat acesti pereti in jurul tau, iar in final, dragostea ne distruge pe noi. 

 

     Totul a inceput cand am vazut nepasarea si nesimtitrea ta; pentru o secunda am vazut cat de dobitoc esti, si sunt mandra de asta, chiar daca am simtit o ura pura doar pentru cateva clipe. In acele momente am gasit un adapost care m-a ferit de uscaciunea durerii pe care mi-o provoci. Daca imi mai pasa?! … aproape deloc. Am de gand sa ma razbun, sa ma razbun pe mine; am de gand sa-mi razbun fericirea si tristetea, totul la un loc, sa treci macar odata de linie si sa simti cum o iei razna, cautand o cale de iesire. Si poate acum nu simti durerea indiferentei si a ignorantei, dar va veni o vreme cand o sa implori intelegere, doar sa ai grija sa nu fie prea tarziu, dragul meu.

     In momentul in care ti-am vazut fericirea langa tine am realizat ca suntem pe doua drumuri foarte diferite, foarte indepartate. Poate tot raul e in spre bine. Eu? Sunt aceeasi de zile intregi, incat ma intreb daca nu cumva timpul trece pe langa mine. Aceeasi ochi, aceeasi privire, acelasi par, aceleasi buze, acelasi parfum – inca sunt aici, doar ca acum sunt mai puternica. Cineva mi-a spus ca sunt o eroina pentru ca am rezistat in fata ta si a fericirii tale care nu ma include si pe mine, si stiu ca daca ma mai doare inseamna ca inca imi mai pasa, dar stii ce? Oricat de tare m-ar fi durut, am putut sa realizez realitatea, chiar si prin foc, apoi printr-o ploaie rece ce mi-a deschis rana pentru putin timp, dar care nu ma ustura in sensul rau…parca pentru prima data am deschis ochii si am vazut ca inca esti doar un copil care se joaca cu focul. 

 

     Noi? Noi doi am terminat. Acum vad asta cu ochii larg deschisi, chiar daca mi-e greu sa accept acest inevitabil. Am pretins prea multe cand piesele nu se mai potriveau. Poate am pierdut lupta in fata ta, dar am castigat altele de pe alaturi, dovada ca in majoritatea timpului nu ma mai conduc sentimentele, ci ratiunea.

e greu sa faci un inger sa zboare in Infern .

     Toate amintirile pe care le-am avut cu tine, toate se petrec acum, in fata mea. Tot ce ma inconjoara parca ma tine captiva iar eu nu mai rezist nici o secunda sub toata presiunea asta; toata chinuiala din fiecare zi, amintirile, singuratatea ma sugruma si ma omoara la propriu, incat fiecare secunda este din ce in ce mai grea de rezistat. Cand toata dragostea s-a dus, cand nu mai am ce sa-ti ascund, cand tot sufletul meu ingheata, cand inima mea este distrusa de sute de ori de tine, ce mai e de facut? Nu e de ajuns? Traitul fara tine parca nu are viata; nu pot sa traiesc daca asta inseamna sa traiesc fara tine. Fara tine nu mai sunt eu..

     Odata am fost dependenta de o tigara, dar acum sunt dependenta de tine. Toti imi spun ca loviturile incasate te fac mai puternic, dar eu sunt la pamant; sunt la capatul liniei. Ce-mi ramane acum? Sa continui totul cu un teatru ieftin si mizerabil? Mai bine intorc capul sa nu aud ce spune gura lumii si sa ma indepartez de tot ce inseamna minciuni; minciunile te includ si pe tine,  poate chiar si pe mine intr-o mica masura. Poate am fost destul de puternica sa te las sa pleci din viata mea, dar nu sunt suficient de puternica sa merg mai departe si sa te privesc cum zambesti in timp ce eu ma abtin sa plang fiindca nu eu sunt motivul rasului tau senin.

     Astept de atata timp incat ma simt prea matura, prea adulta; imi simt sufletul batran, in comparatie cu trupul ce imi descrie adolescenta. Lasa-ma sa mai fiu odata copila de atunci, te implor…  lasa-ma sa-mi iau adio de la tine asa cum nu am avut ocazia sa o fac niciodata. 

 Alt gand hoinar asterne o speranta intr-un suflet acostat intr-o ploaie de stele  

    

lupta pentru tine este tot ce am stiut pana acum .

     O minciuna aranjata si eleganta s-a transofrmat incet in adevarul pur ce acum imi obsedeaza mintea. De ce atata chin si suspin pentru cateva moment de fericire? Se spune ca fata de persoana iubita nu esti dator cu nimic, decat cu fericire; dar m-ai pacalit, mi-ai dat doar lacrimi, nopti nedormite, si teama. Si tot ce ramane dupa toate astea sunt speranta si iertarea. Speranta o dobandim imediat, dar iertarea este cea mai grea parte.

     Parca totul ne desparte: timpul, oamenii, viata. Toti mi-au spus ca o sa te uit cand altcineva o sa-ti ia locul, dar a trecut atat de mult timp, au trecut ani de cand totul a ramas neatins de la plecarea ta, incat ma intreb daca nu cumva o sa te intorci sa continuam aceasta poveste, sau daca acesta este sfarsitul meu mort. Se spune ca schimbarea porneste din noi, dar eu m-am schimbat de atatea ori, incat nici nu mai stiu cine sunt; sunt confuza. Sunt satula de tot, pana si de mine si teatrul meu de doi bani… uneori ma mint si pe mine, doar sa umplu paharu’  si sa vad ce mai urmeaza. Odata ai fost viitorul meu, dar dintr-o data ai devenit doar trecut; uimitor cum timpul ne poate juca atatea farse. Dintr-o ordine devarsita, totul devine un calvar pe care nici macar tu nu il mai poti controla, si incerci sa fugi cat de tare poti, incercand sa tii pasul cu fuga lumii. Dar ca deobicei, eu sunt cea din urma; privesc in spate si mi-e greu sa-mi iau ramas bun de la toate aceste lucruri ingropate in amintiri. Este greu sa fii cel din urma, dar este mai bine sa fii ultimul decat sa fii singur. 

     Pentru tine s-a terminat totul, dar amintirea mea inca nu si-a gasit linistea.

toti traim sub soarele Diavolului

     Aceasta poveste nu are un final fericit. Nu pot scrie un final fericit; ma doare asta. Parca eu eram indestructibila, tare si luptatoare, nu inteleg cum am ajuns atat de slaba. Scuzele nu o sa fie niciodata de ajuns, dar nu de ele am nevoie acum, ci de alinare, de caldura. Dar tot ce pot sa vad acum sunt doi copii ce se joaca de-a dragostea intr-o amintire. De ce totul se opreste aici?... Poate nu ti-am daruit ceea ce vroiai, dar si tu ai esuat in aceasta misiune… macar de ti-ar pasa, cat de putin.. Razboiul a inceput, iar eu nu am nici un adapost. Am fluturat steagul alb de atatea ori in fata ta, dar acum mi l-ai sfasiat cu cea mai taioasa lama: fericirea ta alaturi de altcineva. Ce-mi ramane acum? Inca o lupta; ma fortezi sa lupt tocmai acum cand nu mai am puteri, sau arme. Indiferenta ta ma forteaza, si m-ai adus pe terenul de lupta doar cu speranta in mainile mele goale; o sa ma ajuti? sau doar o sa privesti cum alt soare apune?.. Daca lucrurile se schimba, nu inseamna ca ele devin mai bune...

     Cum vad eu sfarsitul? Fara tine; deja am inceput sa traiesc apocalipsa sufletului meu. Dar nu stiu cand acest sfarsit se va sfarsi. Cat mai curand, sper, cat mai curand..

“El se impotrivi. Se retrase langa fereastra, facu un efort si vorbi:

-  Tu esti moarta… Tu stii ca esti moarta..

Domnisoara Christina zambi trist si se apropie din nou de el.

Era acum mai palida, o scalda lumina lunii. 

-  Dar te iubesc, sopti.  Si pentru tine vin de atat de departe…”

ADIO; e randul ei acum...

     Stiu ca sper la ceva ce a trecut demult. Incerc sa-mi continui planurile pe care le fac zi de zi, dar inima si constiinta ma opresc de fiecare data cand sunt aproapre de uitare. E clar ca tu nu o sa ma ajuti, acum e randul ei sa fie iubita de tine… si totusi, imi permiti sa te intreb daca si pe mine m-ai iubut asa cum sustii ca o vrei pe ea?! Pff, oricum nici nu-ti amintesti ce am trait impreuna, iti amintesti de mine ca o pierdere de timp, ca o prostie; dar eu mi te amintesc ca perfectul, Raiul, cerul si tot ce ma inconjoara; ai fost lumea mea, si cred ca mai esti cel putin o parte din ea.. Totul s-a terminat, sau poate cortina de abia acum e ridicata.

     EA; nici macar nu ma pot compara. Ea are tot ce nu am eu; cel putin te are pe tine. Cand am vazut cat de apropiat erati, mi-am inchis ochii socata si confuza, uimita de ce vedeam; pe moment nu m-a durut, dar totusi am simtit ceva, ca un fel de durere, dar amortita. Iar apoi, BANG! Intunericul m-a lovit din plin, iar glontele ce l-ai aruncat in mine mi-a nimerit inima ce batea repede bucuroasa ca te-a vazut. Care glonte spinos si otravit? Ea. Si tot ce am realizat a fost ca tu m-ai inlocuit; am vazut asta. De atunci lacrimi curg in fiecare seara printre amintirile noastre acoperite de batranetea timpului . Si acum ce-o sa se intample cu noi? Ne-am uitat? Deja suntem straini?...

     Din cauza timpului asta stupid si mandriei tale proaste, am ajuns sa nu te mai cunosc; probabil de asta ea a reusit sa cunoasca “noul tu” , pentru ca a fost langa tine cand ai inceput sa te schimbi, iar acum esti o bestie. Ma ranesti, imi lovesti speranta, iar eu nu mai am cu ce arme sa lupt, incat am ajuns sa lupt cu mine insami. Inca simt cum doare, sa stii, inca doare la fel de tare acea imagine pe care acum o vad alb negru si care ma bantuie in orice parte ma uit, chiar si in oglinda.. Exact acum ma simt singura; exact acum cand o vad pe ea in locul meu, in lumea mea. Daca nu pot trai nici macar aici, atunci unde ar trebui sa fiu? In fericirea urmatoarei iubiri? Si unde e asta? La urmatorul colt de strada, la mii de kilometri departare? ..

     Nu pot sa spun ca te mai iubesc, dar totusi simt ceva pentru tine; poate ai devenit o obsesie adanca, sau doar mi-e mie frica si rusine sa recunosc ca tu inca esti totul pentru mine. Viata mea de abia incepe, si ti-am spus ca o sa fiu o viata cu gandul la tine, deci probabil ca acum incepe tot calvarul, sau poate printr-un miracol, tot oceanul acesta de amintiri si sentimente se linisteste; nu mi-am imaginat niciodata ca voi fi nevoita sa ies din viata ta. 

I'm just another promise you can't keep .

     Disperata, incerc sa caut cuvintele cele mai potrivite ca sa nu se mai iveasca inca o cearta; tremurand, incerc sa ma stapanesc si sa nu-ti dai seama de ce simt acum. Dar ai reusit din nou, m-ai ranit. Nu-ti face griji, nu e mare scofala, doar am cazut din nou la pamant, intinzandu-ma pe podea si incercand sa-mi controlez respiratia si lacrimile, cu aceiasi ochi plansi si obositi, cu acelasi par ce imi cade pe umeri in timp ce inauntru urlu dupa tine.

     “Ai ramas la fel de insensibila..” – eu nu sunt asa. Te rog, nu ma judeca dupa armura ce o port impotriva efectelor pe care le ai asupra mea! … si in ciuda armurii, parca am iesit pe frontul de lupta fluturand un steag alb, pentru ca acum sunt la picioarele tale. Nici nu prea am apucat sa ma bucur de aceasta iubire, ca mi-ai si luat-o din fata, ca atunci cand ii iei unui copil jucaria. Dar pentru tine fac toate aceste sacrificii, si sunt mandra macar de asta; fac toate astea ca sa-ti impresionez orgoliul, sa-ti vrajesc ratiunea si sa ma apropii de tine, chiar daca nu mai reusesc asta, inca incerc, cu o mica teama si cu o mica flacara in ochi, numita speranta.

     Stiu ca am pierdut orice sansa, sau poate e doar imaginatia mea, sau un destin scris cu penita gresita, dar inca mai tin la clipele noastre speciale pe care tu le-ai aruncat in foc si s-au facut cenusa. Parca eu eram rece, nepasatoare, indiferenta, de piatra, puternica, dar toata viata mea linistita a devenit un haos total; tu esti de vina. Nu-mi cer scuze pentru ceva ce nu am infaptuit, ce nu am facut, asa ca nu te astepta ca eu sa fac primul pas pentru o prietenie ce o sper de cand sunt stelele. Nu neg, sunt om: gresesc, sper, mint, lupt, pierd; dar iert, iar asta imi salveaza fiecare zi din viata. Poate iertarea ne va salva si pe noi, intr-o buna zi.

     Inca nu am renuntat, inca nu am incetat sa te mai vreau.

  

Ea un înger ce se roagă — El un demon ce visează;
Ea o inimă de aur — El un suflet apostat...

ce-ai omorat, omorat ramane .

     O alta zi trece repede, ca briza marii peste fata mea plansa; parca sunt insetata de imaginea ta, de aceea am tot rupt si lipit poza ta. Am inteles ca de acum esti cu altcineva, si am inteles ca timpul meu a expirat demult, si poate timpul are data de expirare, dar dragostea mea nu. Poti sa te duci in bratele ei, sau celeilalte, chiar daca nu mai sunt in mintea ta asa cum te obsedam acum multa vreme; oricum viata mea a ramas la fel de cand ai plecat, nu s-a schimbat nimic. Mi-am luat inima in mainile mele reci si am plecat cu pasi tarsaiti, incercand sa ascund o fata intunecata de orgoliul care nu ma lasa sa iti spun cat te vreau. Da, inca ma mai doare, credeam ca am trecut peste, dar sunt aici. Chiar daca au trecut, zile, saptamani, poate chiar mai mult de cand nu te-am vazut, tu obisnuiai sa-mi spui ca niciodata nu e prea tarziu si fiecare lucru, oricat de mic, are un inceput; imi spuneai sa nu plec urechea la gura lumii, imi spuneai ca sunt o persoana puternica de care te-ai atasat – am inceput sa nu-ti mai cred cuvintele pentru ca pe zi ce trece imi dovedesti ca au fost doar minciuni, vorbe aruncate la voia intamplarii in aerul torid ce ma sugruma.

     Simt nebuna dorinta de a te lua in brate din ce in ce mai mult, imi lipsesti. Nu ma doare atat de mult trecutul, cat viitorul. Mi-e frica de ce decizii voi lua fara tine ca punct de sprijin, mi-e teama sa nu gresesc mai rau de cat am facut pana acum. Toate acele zambtele false mi-au amortit pe fata, incat nici nu mai simt durerea. Tie ti-am oferit ceea ce nu credeam ca voi da vreodata: in fata ta am renuntat la mandria si orgoliul meu care acum ma arde pe dinauntru si fara de care nu am trait niciodata pana acum, am daramat zidurile ce ma inconjurau si ti-am deschis usa lumii mele, si fara sa vreau, am lasat acel sentiment pur numit dragoste sa ma cuprinda in acest cocon ce s-a uscat de-a lungul jignirilor si iubirii tale false. Am reusit sa rup lanturile ce ma tineau legata in acel gri sumbru care ma inghitea in tristetea lui, dar de acum … ? Habar n-am incotro s-o iau, in cine sa mai am incredere daca nici macar in mine nu mai am, si cu ce arme voi lupta impotriva indiferentei tale? Cu ce putere? … . Acum? Acum doar ma uit la acest ceas care parca imi fura si ultimele clipe de viata si simt ca parca am pierdut prea mult timp si intr-o secunda; parca totul trece pe langa mine.

     Pot sa spun ca m-am obisnuit fara tine, dar tot imi e dor; inchid ochii si pot simti hanoracul tau ce imi tinea de cald, purtand mirosul tau imbatator, iti puteam auzi inima in timp ce stateam cu capul pe pieptul tau, si iti pot simti mana ce ma inconjura ca un sarpe veninos in jurul taliei. Si acum spune-mi, cum te simti cand te uiti in ochii mei? Spune-mi unde e dragostea, unde sunt toate acele zile insorite? Nu mai sunt atat de speriata, pentru ca visele inca ma poarta in amintirea cantecului nostru si ma fac sa simt atingerea ta cand sunt singura..

     Doar nu uita ca vechea ta prietena este inca aici sa te ajute si sa te sfatuiasca cum stie ea mai bine, chiar daca tu ai abandonat-o. Nu uita ca o sa fiu aici sa lupt pentru tine si sa fiu de partea ta. Chiar daca acum nu mai sunt fata care e langa tine si te tinea de mana, si am ramas o umbra ce va fi mereu in spatele tau, vreau sa stii ca as sterge cu buretele toata durerea si ti-as da o a doua sansa daca ai parcurge tot acest drum inapoi la mine, sa vezi cat m-am schimbat si cum sentimentele mele au ramas neatinse.

     Ai fost prima dragoste, poate chiar si ultima.