As avea puterea sa iert niste simple cuvinte, dar nu si fapte. Vine sfarsitul ingaduirii mele, si sper ca odata cu acesta se aproprie si sfarsitul durerii. Mintea mea inca este setata pe numele tau, dar oricat de mult mi-ai lipsi nu mai am ce cuvinte sa-ti mai spun; as urla la tine din toata fiinta mea, te-as uri, te-as calca in picioare, dar ti-as spune cat am putut sa te iubesc si sa ma sacrific, ti-as spune cate am indurat si cate imi doresc, iar in cele din urma as termina cu un “multumesc” pentru ca m-ai facut ceea ce sunt astazi.
Cu ochii cu care te-au vazut ultima data am realizat in ultima vreme cine este aproape de mine; am realizat cine sunt cei care imi sterg lacrimile, cei care le opresc atunci cand vor sa curga, cei care ma alunga incet in favoarea altora, si cei care trebuie uitati. Ma uimeste faptul ca aparentele insala, dar incerc sa merg mai departe, chiar daca fac pasi mici si prudenti. Te-am trecut pe lista de minciuni, dar inca mai existi in lista mea de dorinte, chiar daca incerc sa te sterg si sa vina altcineva in locul tau. Acum aprob si simt faptul ca “prima dragoste niciodata nu se uita” .
Si chiar daca mai plang, nu inseamna ca sunt slaba; oamenii care plang nu inseamna ca sunt slabi, ci inseamna ca au fost puternici prea mult timp fara sa scoata nici un sunet cand durerea ii nimicea in interior. Si oricat mi-as aminti de ceea ce am trait alaturi de tine, nu ti-as da o a doua sansa, celui care esti acum. Ma bucur sa vad ca in sfarsit ma schimb in ceva mai bun, dar ma doare sa vad cum te schimbi si tu la randul tau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu