poveste clasica de dragoste.

"Vara. Ne vedem, imi spui ca ma placi, ma iei de mana, ma saruti; incepe sa ploua. Radem, alergam, imi spui ca ma iubesti, ma iei in brate, privim apusul, numaram stelele. Vara ia sfarsit, pleci, plang, sufar, ma pierd, si odata cu mine pierd si controlul, si raman cu pumnii inclestati de orgoliu. Apoi a urmat cea mai rece si grea iarna.. Dar zapada se topeste, soarele rasare, iar in dimineata aceea insorita ma cauti, imi vorbesti linistit, te apropii incet de mine, te uiti adanc in ochii mei.. pare ca avem o sansa, nu e asa? Dar nu a fost, am ratat inca odata.

Cu acelasi suflet de copila am asteptat o alta vara, si iata ca sosise. Parca te asteptam pe aceeasi banca in parc, dar nu ai fost acolo decat ca sa ma jignesti, si ca in cele din urma sa cad in genunchi si sa astept din nou.. sa astept o prietenie, sau o relatie destinata distrugerii. A durut, iar faptul ca te stiam atat de aproape de mine si nu te vedeam niciodata ma sfasia in fiecare zi cand ieseam din casa. Insa te-am iertat, pentru ca realizam ca inca te iubeam; te-am iertat pentru ca stiam ca numai asa o sa pot sa te am aproape. 

Incetul cu incetul ajunsesem un nimic undeva cand, candva, eram totul, si sa te vad cu ea a fost cel mai mare test la care fusesem supusa pana atunci. Sa iti zambesc cand o tineai de mana si erai cu toti prietenii tai vechi acolo, iar eu singura, facandu-ti cu mana.. a fost unul dintre momentele care si-au lasat adevarate cicatrici asupra mea. A fost al dracului de greu sa realizez cat de singura eram de fapt, si cum unii oameni au stiut sa imi intoarca spatele cand ei erau totul pentru mine. Eram suparata, dezorientata, iar toate sentimenele mele devenisera o ura tulburatoare. Eram furioasa din cauza faptului ca eu fusesem alungata de tine dupa toate greselile si gloantele incasate in inima. M-am lasat dusa de val, am coborat scarile in graba si te-am oprit: "m-am saturat de tine. m-am saturat de toate porcariile pe care le faci. tu niciodata nu stii nimic, nu vezi, nu auzi. imi spui ca suntem prieteni cand nu ma vezi pe strada ca trec pe langa tine? realizezi ca toti asa zisii tai prieteni au fost prietenii mei de-o viata?! dispari! nu vreau sa te mai vad. si de-o fi sa recunosti vreodata, sa nu ma privesti. prefa-te ca nu ma vezi, ca sunt un oricare alt pion. suntem straini de acum."  .. Nici astazi nu realizez de ce am spus toate astea, dar asa am simtit atunci; ma descarcasem, si mi s-a parut ca ma eliberasem.. dar mai mult ma smucisem in noduri..

Regretam. In cele din urma regretam cand vorbim lucruri spuse la nervi, caci niciodata nu spunem adevarul; atunci vorbeste orgoliul. Aproape 1 an intreg ma zvarcoleam noaptea in pat, imi verificam telefonul la fiecare cinci minute, insa tu nu erai nicaieri.. imi lipseai. Iti simteam absenta, si stiam ca am mainile legate; eram rupta de orice iti apartinea. Insa la un moment dat au inceput sa apara anumite "coincidente" , noi asa preferam sa le numim. Ai plans o noapte intreaga si te-am ascultat, mi-ai povestit cat de tare erai ranit, si ma durea sa te vad asa. Apoi m-ai numit  "prietena" . 

Decizii oarbe, destin nenorocit; o simpla petrecere la tine acasa: scrumiera plina, sticle de bere goale aruncate pe jos, acel dans in care m-am pierdut. Facem cum facem si ramanem singuri: iti spun tot. Alcoolul isi spusese cuvantul, iar eu iti vorbeam in nestire de tot ceea ce simtisem si ce mai simteam atunci.. si tu tot ai mintit: "nimeni nu neaga faptul ca mai tin la tine" . Te sarut incet, iar tu ma saruti cu ultima minciuna pe buze. Ceva ma sperie in legatura cu noi,  si fug repede pe scari. Imi iau haina si ies pe strada alergand; nici un adio..

Nu aveam nici un regret; ma eliberasem de tot ce inseamna "tu" , iar eu ma simteam din ce in ce mai bine, mai plina de viata. Simteam ca pot muta muntii din loc. Ma cautai aproape in fiecare seara, iar subconstientul meu spera la "noi" , insa razand, am auzit cum i-ai rostit pe nerasuflate prietenului tau sfaristul nostru, "nu, nu mai vreau sa fiu cu ea. asta a fost tot, eu am mers mai departe. am pe altcineva acum" . Sfarsit."  

Povestea noastra.  Nu o voi uita, iti promit asta cu tot sufletul. Acum m-am convins cu adevarat ca e sfarsitul a tot ceea ce am sperat in acesti ani nenorociti. Ai dreptate, dragul meu, poate e timpul sa merg mai departe. Ma bucur ca am avut ocazia sa te iubesc pe tine si nu pe altcineva. Insa a venit timpul sa inchid portile, sa invart cheia in lacat, si sa las timpul sa faca ce vrea de acum. Ma doare ca am luptat pana la sange cu toata aceasta poveste, si ma doare ca nu vei mai fi al meu niciodata, insa toate astea dor mai putin decat speranta falsa cu care ma hraneam.
Te-am iubit. Adio.
 

este poveste mea... sau a noastra?

Deobicei, unde erai tu, era si inima mea.. ne cautam, ne inghiontim amintiri, oarecum ne vrem unul pe altul, doar ca o privire nu este de ajuns sa ma ai inapoi. Am obosit sa tresar la numele tau, sa dau explicatii tuturor despre niste "noi" ai nimanui, sa dau coate tuturor sa ajung la tine. Refuz sa cred ca am pierdut atatia ani de lupta pentru.. nimic, pentru nici un fel de sentiment inapoiat. Dar admit ca mi-am depasit limitele si am descoperit ce poate face un simplu vis dintr-un simplu om: puterea pe care o dobandesti si obstacolele peste care treci sunt uimitoare; gustul acelui "am invins" care te cuprinde si iti incalzeste tot corpul.
Razboiul continua, iar asta nu mai e  "razboiul nostru" , este razboiul meu; razboiul meu cu lumea. Lupt pentru un  nou inceput, pentru un nou soare, pentru o noua lume, o briza calduta asemeni verii, si tot ce-a mai ramas.
Te vei intoarce, dar nu azi; azi nu vrem, nu se poate, azi doare.

I'm dreaming, come wake me up..

Mi-e frica; pierd din nou controlul, ma pierd si pe mine odata cu el, te pierd si pe tine, pe ei; pe toti.
Ma plimb singura, seara, pe vechiul drum spre casa. Am o tigara aprinsa, gandul la tine, la el, la noi, la mine, si un vant rece care parca incearca sa ma trezeasca din cosmarul asta. Sa calci pe sentimentele cuiva este al naibii de usor, dar sa vezi cum te inclini in fata propriei persoane.. e dureros sa iti pleci capul in fata ta cand efectiv tu devii unicul inamic. Sunt confuza, dezorientata, iar faptul ca nu am gasit o sursa reala de fericire ma ingrozeste pana in maduva oaselor. Habar n-am de unde s-o apuc, si tot ce vad cand imi scot telefonul din buzunar este un apel pierdut de la tine.. Ma detasez de ei, am ajuns sa urasc o lume intreaga din cauza ta, si in cele din urma cad in genunchi si te caut diperata cu privirea.
Cred ca in cele din urma trebuie sa ma detasez de tot ce inseamna "ei" , caci acum pur si simplu am nevoie de mine. Privesc pe geamul la care am stat si am numarat stelele, si am lasat sa vorbeasca muzica pentru noi in surdina.. ma detasez, plec. trebuie sa plec. o sa plec cu tine, doar ia-ma.