Deobicei, unde erai tu, era si inima mea.. ne cautam, ne inghiontim amintiri, oarecum ne vrem unul pe altul, doar ca o privire nu este de ajuns sa ma ai inapoi. Am obosit sa tresar la numele tau, sa dau explicatii tuturor despre niste "noi" ai nimanui, sa dau coate tuturor sa ajung la tine. Refuz sa cred ca am pierdut atatia ani de lupta pentru.. nimic, pentru nici un fel de sentiment inapoiat. Dar admit ca mi-am depasit limitele si am descoperit ce poate face un simplu vis dintr-un simplu om: puterea pe care o dobandesti si obstacolele peste care treci sunt uimitoare; gustul acelui "am invins" care te cuprinde si iti incalzeste tot corpul.
Razboiul continua, iar asta nu mai e "razboiul nostru" , este razboiul meu; razboiul meu cu lumea. Lupt pentru un nou inceput, pentru un nou soare, pentru o noua lume, o briza calduta asemeni verii, si tot ce-a mai ramas.
Te vei intoarce, dar nu azi; azi nu vrem, nu se poate, azi doare.
Si oare cate "azi" se vor strange?
RăspundețiȘtergere