Toate amintirile pe care le-am avut cu tine, toate se petrec acum, in fata mea. Tot ce ma inconjoara parca ma tine captiva iar eu nu mai rezist nici o secunda sub toata presiunea asta; toata chinuiala din fiecare zi, amintirile, singuratatea ma sugruma si ma omoara la propriu, incat fiecare secunda este din ce in ce mai grea de rezistat. Cand toata dragostea s-a dus, cand nu mai am ce sa-ti ascund, cand tot sufletul meu ingheata, cand inima mea este distrusa de sute de ori de tine, ce mai e de facut? Nu e de ajuns? Traitul fara tine parca nu are viata; nu pot sa traiesc daca asta inseamna sa traiesc fara tine. Fara tine nu mai sunt eu..
Odata am fost dependenta de o tigara, dar acum sunt dependenta de tine. Toti imi spun ca loviturile incasate te fac mai puternic, dar eu sunt la pamant; sunt la capatul liniei. Ce-mi ramane acum? Sa continui totul cu un teatru ieftin si mizerabil? Mai bine intorc capul sa nu aud ce spune gura lumii si sa ma indepartez de tot ce inseamna minciuni; minciunile te includ si pe tine, poate chiar si pe mine intr-o mica masura. Poate am fost destul de puternica sa te las sa pleci din viata mea, dar nu sunt suficient de puternica sa merg mai departe si sa te privesc cum zambesti in timp ce eu ma abtin sa plang fiindca nu eu sunt motivul rasului tau senin.
Astept de atata timp incat ma simt prea matura, prea adulta; imi simt sufletul batran, in comparatie cu trupul ce imi descrie adolescenta. Lasa-ma sa mai fiu odata copila de atunci, te implor… lasa-ma sa-mi iau adio de la tine asa cum nu am avut ocazia sa o fac niciodata.
Alt gand hoinar asterne o speranta intr-un suflet acostat intr-o ploaie de stele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu