O minciuna aranjata si eleganta s-a transofrmat incet in adevarul pur ce acum imi obsedeaza mintea. De ce atata chin si suspin pentru cateva moment de fericire? Se spune ca fata de persoana iubita nu esti dator cu nimic, decat cu fericire; dar m-ai pacalit, mi-ai dat doar lacrimi, nopti nedormite, si teama. Si tot ce ramane dupa toate astea sunt speranta si iertarea. Speranta o dobandim imediat, dar iertarea este cea mai grea parte.
Parca totul ne desparte: timpul, oamenii, viata. Toti mi-au spus ca o sa te uit cand altcineva o sa-ti ia locul, dar a trecut atat de mult timp, au trecut ani de cand totul a ramas neatins de la plecarea ta, incat ma intreb daca nu cumva o sa te intorci sa continuam aceasta poveste, sau daca acesta este sfarsitul meu mort. Se spune ca schimbarea porneste din noi, dar eu m-am schimbat de atatea ori, incat nici nu mai stiu cine sunt; sunt confuza. Sunt satula de tot, pana si de mine si teatrul meu de doi bani… uneori ma mint si pe mine, doar sa umplu paharu’ si sa vad ce mai urmeaza. Odata ai fost viitorul meu, dar dintr-o data ai devenit doar trecut; uimitor cum timpul ne poate juca atatea farse. Dintr-o ordine devarsita, totul devine un calvar pe care nici macar tu nu il mai poti controla, si incerci sa fugi cat de tare poti, incercand sa tii pasul cu fuga lumii. Dar ca deobicei, eu sunt cea din urma; privesc in spate si mi-e greu sa-mi iau ramas bun de la toate aceste lucruri ingropate in amintiri. Este greu sa fii cel din urma, dar este mai bine sa fii ultimul decat sa fii singur.
Pentru tine s-a terminat totul, dar amintirea mea inca nu si-a gasit linistea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu