Disperata, incerc sa caut cuvintele cele mai potrivite ca sa nu se mai iveasca inca o cearta; tremurand, incerc sa ma stapanesc si sa nu-ti dai seama de ce simt acum. Dar ai reusit din nou, m-ai ranit. Nu-ti face griji, nu e mare scofala, doar am cazut din nou la pamant, intinzandu-ma pe podea si incercand sa-mi controlez respiratia si lacrimile, cu aceiasi ochi plansi si obositi, cu acelasi par ce imi cade pe umeri in timp ce inauntru urlu dupa tine.
“Ai ramas la fel de insensibila..” – eu nu sunt asa. Te rog, nu ma judeca dupa armura ce o port impotriva efectelor pe care le ai asupra mea! … si in ciuda armurii, parca am iesit pe frontul de lupta fluturand un steag alb, pentru ca acum sunt la picioarele tale. Nici nu prea am apucat sa ma bucur de aceasta iubire, ca mi-ai si luat-o din fata, ca atunci cand ii iei unui copil jucaria. Dar pentru tine fac toate aceste sacrificii, si sunt mandra macar de asta; fac toate astea ca sa-ti impresionez orgoliul, sa-ti vrajesc ratiunea si sa ma apropii de tine, chiar daca nu mai reusesc asta, inca incerc, cu o mica teama si cu o mica flacara in ochi, numita speranta.
Stiu ca am pierdut orice sansa, sau poate e doar imaginatia mea, sau un destin scris cu penita gresita, dar inca mai tin la clipele noastre speciale pe care tu le-ai aruncat in foc si s-au facut cenusa. Parca eu eram rece, nepasatoare, indiferenta, de piatra, puternica, dar toata viata mea linistita a devenit un haos total; tu esti de vina. Nu-mi cer scuze pentru ceva ce nu am infaptuit, ce nu am facut, asa ca nu te astepta ca eu sa fac primul pas pentru o prietenie ce o sper de cand sunt stelele. Nu neg, sunt om: gresesc, sper, mint, lupt, pierd; dar iert, iar asta imi salveaza fiecare zi din viata. Poate iertarea ne va salva si pe noi, intr-o buna zi.
Inca nu am renuntat, inca nu am incetat sa te mai vreau.
Ea un înger ce se roagă — El un demon ce visează;
Ea o inimă de aur — El un suflet apostat...
Ea o inimă de aur — El un suflet apostat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu