Calc pe propriile sentimente, plec,
Ma gandesc numai la clipa in care o sa te reintalnesc.
Sunt singur pe strada, frunzele fosnesc
Mi-e dor, dar nu ma-ntorc, chiar daca te iubesc.
Cand toti plecau, el m-a gasit
Intre patru pereti albi si goi, unde toate sentimentele m-au parasit.
Tot timpul m-a durut o dragoste de-o vara,
Dar el m-a facut sa iubesc frigul dulce dintr-o iarna.
Toata dragostea a apus repede, la fel cum a pornit,
Si cand lui nu-i mai pasa, atunci realizam cat l-am iubit.
Nu mai e aici pentru mine, dar inca leaga promisiuni,
Minciuni ce nu le mai crede nici unul din noi,
Nu poti sa dai timpul sau sentimentele inapoi.
Anesteziez totul cu tarii, incerc sa dau totul uitarii,
Dar imi tremura mereu un singur nume pe buze;
Iar incet, la fel ca toamna, iubirea noastra se ofileste ca frunzele.
Dragoste sau ura, toate-s scrum acum
Adevar sau minciuna, nici eu nu mai stiu ce sunt.
Toate semnele vitale pe care mi le-ai dat si nu le-am vazut
Doar eu si stele le-am ingropat adanc in pamant.
18 ani si vise imposibile
Nu mai cred in cruda realitate
In care traiesc ca ultimul pagan.
Orgoliul mi-e contur, aura se stinge
Am ales alt drum, dar tineretea se scurge, plange.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu