Nu stiu ce sa cred, ce sa fac... Uneori am impresia ca ma vrei, ca ma astepti, dar in majoritatea timpului parca ma indepartezi si ma alungi din tot ceea ce vrei. Vreau amintiri, vreau sa mai creez amintiri cu tine, sa ma indragostesc din nou si sa mai fiu copila de atunci. Cand stiu ca vei fi aproape de mine as face orice sa ma astepti, dar ma doare, ma doare cand ma renegi. Nu inteleg ce vrei; ba ma jignesti, ba imi spui ca sunt singura care te intelege... hotaraste-te! ... Dar apare uitarea; probabil ca fara uitare oamenii ar innebuni. Apare indiferenta si parca nu-mi mai pasa, asta pana cand soarta te pune in fata mea. Atunci cad si incerc in zadar sa ma ascund, pentru ca te vreau.
Poate esti altfel, poate gresesc, poate te mai iubesc, poate o iau razna, dar tot ce e in capul meu acum esti tu. Nimic mai mult, nimic mai putin. Vreau sa plang, dar nu pot! Si as vrea sa tip, sa urlu de durere, dar nu-mi iese nici un sunet din gatul uscat; tot ce fac este sa stau in fata oglinzii, sa-mi vad ochii astia rosii si sa-mi simt buzele uscate.
Dupa atata timp incep sa simt din nou, sa simt dragostea te copil prostut, cautandu-te. Dar totul se spulbera cand ma simt renegata de tine. As vrea sa stiu ce va urma, chiar daca viata isi va pierde magia. Nu mai vreau sa fiu stearsa in lumea asta, doar ca inca nu am gasit paleta de culori care sa-mi usureze existenta... Se spune ca prima dragoste lasa cicatricile permanente; poate asa e, deci ar trebui sa fiu mandra ca tu ai fost spintecatorul? Ar trebui sa zambesc pentru ca am simtit briza primei iubiri? Sau ar trebui sa plang pentru ca nu o mai am?
Orgoliul meu este de neatins, la cote maxime, asa ca nu te chem, te astept; acum nu stiu ce sa cred, copilaria noastrea s-a maturizat, iar noi ne-am schimbat total... poate asteptarea e cel din urma raspuns, sau poate e esecul, dar mai conteaza un risc in plus in jocul tau? ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu