Sunt distrusa; plang, astept, sper, visez, am remuscari, regret, neg, imi doresc multe lucruri mult prea repede. Am pierdut aproape tot ce iubesc, cam asa mi se intampla mereu. Ii indepartez pe cei de langa mine, chiar daca ma simt singura. Imi pierd mintile, o iau razna. Nu mai sunt eu, asta e sigur..dar atunci cine naiba am ajuns? Doar o fetita care plange pana la patru dimineata sub patura?.. Totul imi merge prost, dar sper in fiecare zi … si totusi, oare asta e bine? … Pff, s-au dus zilele in care puteam sa zambesc si sa spun ca nu am nici o problema. Nu am nevoie de mila, am nevoie de intelegere; am nevoie de intelegerea si sprijinul tau. E ca un medicament care nu-ti face bine, dar stii ca nu ai altceva de facut si il iei, chiar daca e groaznic de amar si nu-l poti inghiti.
Mi-am pierdut increderea in mine, si ma doare totul. Imi vine sa plang tot timpul, mai ales cand sunt singura, si ma doare sa ma abtin, ma doare toata speranta asta din mine care pur si simplu nu-mi da pace. Si as renunta la tot, la toata lumea asta, pentru ca pana la urma nimanui nu-i pasa, mai ales tie. Numai ca eu nu sunt lasa! .. sau poate sunt, si doar mi-e frica.
Ma intreb daca totul o sa se termine vreodata; am obosit. Am obosit sa tot lupt sa ma ridic si sa cad inapoi, am obosit sa ma prefac ca nu-mi pasa si sa ma sustin pe mine insami. Nu mai suport dezamagirile, nu mai vreau probleme, vreau doar putina fericire, macar o scanteie… Cer prea mult dupa atata durere nerecunoscuta nici macar de mine?!
Ma dor toate amintirile pe care le am in cap si care se deruleaza ca un film vechi, imi lipsesc ochii tai care ma priveau cu atata blandete, imi lipseste imbratisarea ta in care ma cufundam seara tarziu, imi lipsesc conversatiile puerile din fiecare seara, mi-e dor de ploaia in care am stat si am inghetat impreuna si de acel sarut care pur si simplu m-a sugrumat; mi-e dor de aleile pe care ne plimbam, mi-e dor de parfumul tau.
Mi-e dor de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu