Este destul de greu sa fii singurul supravietuitor a tot ceea ce a fost intre noi; sa vezi ramasitele povestii noastre, sa strangi lacrima cu lacrima, sa iti cureti propriul suflet de pacate. Nu o sa mai dau vina pe destin, pentru ca nimeni nu te-a fortat sa pleci. Tu ti-ai luat propriile decizii, si crede-ma, toate sunt proaste; una mai rea ca alta. Si nu spun asta pentru ca aceste decizii nu ma includ si pe mine. Sunt perfect convinsa ca la inceputul sfarsitului ai regretat acele hotarari, tu m-ai lasat sa vad asta, fara nici o perdea. Dar apoi bestia din tine, pe care am tinut-o la piept si pe care am iubit-o, te-a acaparat si tu nici macar nu ti-ai dat seama…
Credeam ca sunt mai puternica, credeam ca o sa rezist la acele cuvinte rostite pe nerasuflate in care m-ai anuntat ce ai de gand sa faci: sa pleci sa ma lasi sa lupt cu ce a mai ramas. De fapt nici nu mi-ai spus asta, a trebuit sa dezgrop eu adevarul cu mainile goale, aflu singura ce vroiai si apoi doar sa aprobi.
Ai taiat in carne vie, mi-ai scurs toate lacrimile, mi-ai furat increderea – numai un las fuge asa. Credeam ca esti altfel, dar nu. Tu stii doar sa inseli! Stii doar cum sa fugi mai repede!
Dar cu ajutorul tau am aflat ca sunt o luptatoare, am aflat care sunt puterile mele adevarate, ce forte am si ce pot sa fac. Si simt ca intr-o zi, acela care ma va trece de aceste bariere ale griului tristetii va veni si poate nu ma va ridica complet, dar o sa ma ajute sa invat sa merg din nou, atat cat sa-ti dovedesc ca pot si fara tine! Chiar daca acum imi lipseste acel punct de sprijin, nu o sa-l mai caut eu; o sa las lucrurile sa se intample singure; o sa astept totul aici jos, doborata, caci ceva trebuie sa se mai intample. Nu mai vreau nimic planificat, vorbit de dinainte. Nu! Vreau sa simt gustul vietii, al spontaneitatii; vreau sa gust dulceata adrenalinei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu