"O dragoste apusa e ca un vulcan, niciodata nu poti zice ca a trecut pericolul de a izbucni din nou." – Octavian Goga

     Uneori inca mai am dorinta sa te vad, dar ma doare cand sunt alungata de o raceala de la cer pana la pamant. Vreau sa-ti aud vocea, dar nu si ceea ce urmeaza sa-mi spui, vreau sa ma uit in ochii tai, dar sa nu ii citesc cu adevarat, vreau sa ma alini, sa ma mangai, dar sa nu simt; vreau sa devenim din nou doi straini. Iar in cele din urma, doar asta am ramas. Dar nu strainii de astazi care nu se pot privi in ochi, care se ascund dupa niste cuvinte sfaramate, un orgoliu de fier si o ignoranta de piatra. Nu. Doi straini, pur si simplu; doi oameni care nu isi cunosc nici macar numele unul altuia. Caci poate daca te-as intalni din nou pentru prima data, as fi mai puternica si nu as mai cadea in plasa jocului tau. Poate daca am lua totul de la zero, poate rolurile s-ar inversa: tu vei fi cel ranit de mine, cel care va alerga orbeste prin intuneric, doar ca… eu nu sunt asa, nu te-as tortura in modul asta. Sau poate daca totul s-ar repeta nu am mai ajunge niciodata impreuna din motive goale, asa ca tot ce-mi ramane este sa ma opresc aici cu gandurile si sa ma multumesc cu amintirile. Am fost fericita? Da. Te-am avut numai pentru mine? Da. Te-am iubit? Da.. si mai tin la tine si acum.

"- Ce faci? o intreba.
- Bine, tu? ii raspunse ea pe nerasuflate; se gandeste la  ce va putea spune dupa aceea. E prima data cand vorbeste cu el, nu il cunoaste, ce ar putea sa-l intrebe?
  Dar totul venea de la sine, parca se stiau de multa vreme, vorbind ore in sir.El o privi in ochi si incetini pasul, si ea la fel.
- Poate vorbesc de lucruri cam indepartate de orizonul tau, dar ma intelegi, nu?
- Da, raspunse ea sincer si zambind.
 Dar drumurile lor se despart.
- Acum trebuie sa plec, ii spuse el.
- Si eu ar trebui sa plec, dar te astept aici, ca sa plecam impreuna. "