Brusc am deschis ochii, iar intunericul m-a lovit. M-am ridicat pe marginea patului, mi-am aprins veioza si m-am uitat la ceas: 03.48 a.m. Atunci am realizat: te-am visat; nu-mi amintesc exact cum sau cand, dar te visasem. M-am ridicat din pat si m-am dus sa deschid geamul. Aerul rece a intrat repede in camera, dar ninsoarea inceata de afara ma facea sa-mi amintesc de acel vis. Usor, o lacrima mi-a cazut din ochiul drept; nu-mi venea sa cred ca inca te mai vreau dupa atata timp si dupa tot ce a fost intre noi. Toate acele certuri si jigniri m-au facut mai puternica, chiar daca m-au durut atunci,si uneori ma mai dor si acum cand imi amintesc, si sincer, mi-e dor de certurile noastre. Mi-e dor sa urlam unul la altul si sa aruncam cu lucruri ca nebunii, iar apoi sa ma iei in brate si sa-mi spui “iarta-ma, nu am vrut” . Cred ca vremurile alea s-au dus, iar acum doar ma uit in jurul meu. Poza ta inca este la mine in sertarul al doilea de jos, lantul de la tine inca este in cutia mea de bijuterii…iar lacrimile mele pentru tine sunt inca acolo, imprimate pe perna.
Stii, noaptea mi se pare cea mai lunga perioada, si nu in sensul rau. Noaptea iti simt cel mai mult lipsa.. adorm cu perna in brate, strangand tare din dinti, incercand sa-mi opresc plansul si tipetele de durere, blocate in gatul amortit. Fiecare "te iubesc" ma doare si fiecare atom din fiinta mea il simte la intensitate maxima, mai ales cand soarele apune. Dar ea a fost mereu compania mea blanda: noaptea. Niciodata nu m-a speriat, si niciodata nu m-a inghitit in intunericul ei, din contra; ea imi punea stele pe cer seara ca sa-mi lumineze cat de cat dorul si imi spunea ca nu ar trebui sa mai plang, caci si el este sub acelasi cer cu mine, si imi arata steaua noastra cand eu eram incoltita de durere. Nu toate lucrurile rele se intampla noaptea, din contra. Noaptea este cea mai linistita perioada din viata omului. Si noaptea m-am gandit cel mai mult la tine, si noaptea am putut simti amintirea, cu ajutorul viselor.
Visele? Pff, se aseamana cu realitatea, dar nu sunt nici pe departe. Visele? Hmm.. as spune ca visele sunt dorinta realitatii, visele sunt o iluzie a realitatii; sunt ca un drog. Cand visezi, totul din jurul tau se destrama, urci incet pe treptele norilor, crezand ca mergi spre fericire, dar apoi cazi in abis si te doare, pentru ca stii ca nu va fii niciodata real si speranta amplifica durerea ta. Si dupa ce cazi .. nu iti dai seama, incepi sa visezi din nou, in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare secunda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu