Astazi am scos toate cutitele din mine, dar nu mi-am pansat ranile. Am ajuns la propria limita; am scris randuri peste randuri pana am ramas fara cerneala, zilele se facusera negre si noptile albe, am inceput sa urasc trandafirii. Am devenit imuna la orice lucru, indiferent cat de marunt este. Nu ma mai tem de nimic atata timp cat ochii mei au secat si golul se face simtit de cand ceasul parca s-a oprit. Orice urma din mine stagneaza, tot ce imi rasuna in cap e cat de mult l-am chinuit si cat de grea poate fi viata cu mine. Nu voiam sa se ajunga la asta. La acest spectacol s-a tras doar o cortina, iar lumea il aplauda pe el; aplauzele nu sunt pentru cei care pierd, cei ca mine. Dar gata, mi-am pus lacat, m-am inchis si mi-am atarnat cheia de gat.
"Dar acum numai contează cine a greşit,
Nu vrei să ştii şi nici nu-ţi pasă
Cât de mult te-am tot iubit!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu