Keep holding on.

Vara imi joaca feste din nou, sau poate de data asta e de partea mea; nu ai mai revenit, iar asta nu mai doare la fel de tare, poate pentru ca totul a amortit in caldura soarelui, sau poate eu am devenit mai puternica. E greu sa vezi cum totul se destrama in urma, dar atata timp cat rezisti sa privesti tot calvarul, esti indeajuns de puternic sa pasesti mai departe. Azi nu am de gand sa parasesc nimic, ci sa fi luata de aici si sa ma las purtata de speranta. Si intr-o zi ne vom gasi amandoi locul in lume, si poate va fi bine; poate vom sta amandoi la o cafea si ne vom povesti, ne vom aminti, caci acum nu mai conteaza daca ne vom mai pierde intr-un sarut sau daca vom fugi in directii opuse mai departe. Ai fost aici, te-am simtit; m-ai iubit chiar si dupa destramare, si ne-am ratat sansa. Si indiferent ca spun asta cu un zambet sau cu lacrimi, am realizat ca poate ai fost persoana gresita, chiar daca ti-am dedicat toate aceste randuri de pe acest blog, caci in cele din urma te tranfosrmi intr-o amintire, si chiar daca inima imi sare din piept cand iti vad chipul, nu mai doare fiindca stiu ca nu e drept fata de mine sa ma mai ranesc atat cu amintiri si sperante.
Asta a fost, cortina a cazut. E timpul sa incepem urmatorul spectacol.

If I said I was leavin' would you still find a reason
to ignore my every word?