Nu mi-e teama ca intr-o zi nu voi mai fi, doar ca nu as vrea sa parasesc totul fara sa stiu cum e sa-ti traiesti visul. Poate nu stiu tot ce-i bine si ce-i rau, si poate nu stiu ce vreau; nu cred ca as putea sa mai simt ceva asa cum m-ai invatat tu si nu as mai putea sa astept nici macar un minut. Fug, ma inchid in mine, apoi vorbesc si glumesc; plang pana nu mai pot respira iar apoi rad pana ma doare burta. Ma privesc in fiecare zi in oglinda si de fiecare data parca vad o alta persoana, si totusi aceeasi. Uram batjocura si vorbele tale taioase, dar acum urasc tacerea aceasta funerara; urasc aceasta tacere dinaintea furtunii, sau poate tacerea incheierii unui vechi capitol.
Doare sa vezi cum totul se schimba in jurul tau si tu sa nu poti sa tii pasul, si strangi din dinti si dai coate tuturor visand ca poate intr-o zi vei ajunge primul, in fruntea lumii. Dar cand ma uit in spate vad ca nu mai este nimeni, nici macar tu...
De azi pun pistolul jos, scot toate gloantele din el si le arunc, am rupt ultimul biletel de dragoste, iar acum te voi privi din umbra. Nu inteleg de ce s-a ajuns la asta, de ce ai vrut toate aceste lupte inutile. Poate datorita dorintei mele isterice sa te am s-a ajuns in acest punct fatal care a sfaramat si ultima bucatica de intelegere si prietenie; dar cert e ca nimeni nu te-a rugat sa ma jignesti si sa ma alungi, nimeni nu te-a obligat sa renunti la mine si sa imi faci atata rau. Dar acum nu mai conteaza, nu mai are rost; azi ma declar invinsa; azi am cazut pe terenul de razboi – felicitari, ai reusit sa ma infrangi, dar spune-mi, care e castigul? Un nou dusman pe lista?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu