Sunt momente in care mai privesc in spate, in care as suna acasa sa iti spun cat imi lipsesti, sa te vad macar o ora si sa ma bucur de noi. Am avut o rabdare inalta cat muntii pentru ca tu ma schimbai in tot ceea ce nu puteam fi, dar incet mi-am pierdut speranta si am fugit fiindca "acasa" nu ma pot intoarce, cand propria mea casa si-a deschis toate usile si ferestrele, si-a zguduit peretii, mi-a spus ca s-a saturat de mine si m-a dat afara din ea; mi-a fost interzis sa ii calc pana si treptele. M-a aruncat din bratele ei in plina strada, de fata cu toti vecinii, a urlat din toti rarunchii sa nu ma mai intorc si sa urmez rasaritul. Dar peste ani poate voi mai ajunge pe aici, casuta mea va avea o noua stapana, va fi frumos restaurata, se vor auzi rasete si tropote de copilasi, iar eu ma voi uita la clanta cu o dorinta arzatoare sa o apas si sa recuperez tot ce e al meu. Insa as complica lucrurile si mi-am promis ca nu voi mai lasa trecutul sa-mi dicteze destinul. In fond, tu, casuta mea, vei avea o soarta mai buna decat a mea, se va instala o proprietara noua in inima ta si vei fi fericita. Eu voi simti doar gustul amar al fostei pasiuni, inca incercand sa-mi accept conditia si sa merg mai departe pe strada... spre alt regat gol pe care sa-l conduc...
"Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu